Majoritatea WeBlog

Sa ne ajutam si singuri

by Robert on Nov.18, 2010, under Cafeaua de dimineata, Economie, Majoritatea, Politica, Social

Acum cateva zile am participat la o discutie care propunea ca subiect sustinerea initiativei private in Romania.
Nu pot spune ca a fost o discutie neinteresanta insa m-au frapat cateva idei pe care le-am desprins din aceasta discutie precum si pozitia reprezentantilor autoritatilor cu privire la acest subiect.
Una dintre aceste idei este cea potrivit careia sustinerea initiativei private se face prin acordarea de fonduri, mai mult sau mai putin rambursabile, de stimulente sau ajutoare de stat. Inteleg perfect aceasta abordare si mi-o pot explica insa nu inteleg de ce acest ajutor la care statul se gandeste se limiteaza la partea materiala. Spun asta deoarece un ajutor la fel de mare ar putea fi si sustinerea intreprinzatorilor romani pe segmentele de piata din Romania in care statul are participatiune. Mai concret, ma refer aici la o sustinere a valorii si productiei interne pe piata interna in defavoarea celor din import. Evident ca de aici pot aparea o gramada de discutii legate de diferente de calitate sau de alta natura insa cel putin statul este cel care ar trebui sa se preocupe de capitalul local pentru a-l pastra aici, altfel mare parte din el va lua drumul strainataturilor.
Putem privi aceasta idee si din alt unghi, daca poporul roman nu este constient de faptul ca ar trebui sa incurajeze si sa sustina antreprenorii locali poate ca ar trebui invatat sau incurajat sa o faca. Stiu ca a existat acum ceva vreme o “campanie” care a avut un scop similar si se numea “Fabricat in Romania” insa acea campanie nu a fost altceva decat o colectie de spoturi TV si cateva postere prezente ici si colo. Cred ca pentru un astfel de obiectiv ar fi necesare mai multe explicatii si o informare mai clara a consumatorilor si ma gandesc ca poate explicand ca prin cumpararea de produse si servicii romanesti ajuti la imbunatatirea nivelului de trai, la cresterea pensiilor si salariilor, la cresterea numarului de investitii si multe altele ar fi fost mult mai clar pentru toata lumea decat un spot TV.
Este foarte adevarat ca si banii sunt necesari insa daca ne vom limita numai la bani si intreprinzatorii din Romania vor cauta numai asta, nu se vor gandi mai departe la evolutie.
In concluzie am sa spun eu cumparati produse si servicii romanesti! si veti vedea in scurt timp rezultatele.

:, , ,

7 Comments for this entry

  • Elinor

    :) Foarte corect!
    Da, cumpărarea cu preponderenţă de produse şi servicii româneşti poate fi un stimulent foarte important pentru economia românească şi, implicit, în timp va duce la creşterea nivelului de trai. E o reţetă aplicată cu succes de alte ţări (de exemplu: japonezii refuzau cu ostentaţie prin anii 50-60 să consume produse americane, chiar dacă acestea încercau să atragă prin forme şi culori mult mai atrăgătoare decât cele autohtone).
    Mă gândeam să spun că, din păcate, guvernul nu poate face campanie deschisă pe această temă, pentru că, fiind în U.E. am încălca regulile comerţului din această piaţă comună. Dar, cine mai aşteaptă ceva bun din partea guvernului? Campania pentru produsele româneşti trebuie s-o facem prin noi înşine, de la om la om, să ne ajutăm singuri. Cred că se poate!

  • Darku

    Scurt raspuns dat de cineva destept: banii trebuie sa circule in familie :)

  • Robert

    Elinor, ideea mea nu era legata de campanii ale guvernului care sa promoveze anumite produse ci de utilizarea in sectoarele economice si sociale pe care le controleaza a produselor romanesti. O astefel de practica nu cred ca este in contradictie cu normele europene cu atat mai mult cu cat produsele romanesti sunt, de regula, mai ieftine decat cele de import.
    Ma mai gandesc si la faptul ca daca pe un anumit domeniu oferta romaneasca este deficitara guvernul ar putea stimula investitiile in acel domeniu.

  • Elinor

    Robert, nu cred că ai înţeles ideea mea sau vrei neapărat să nu-mi dai dreptate. Eu nu ştiu să te fi contrazis cu ce ai scris ieri, în afară de faptul că nu aştept decizii economice corecte de la actualul guvern, subliniind că trebuie să facem singuri campanie pentru produse româneşti. OK, acolo unde produsele româneşti sunt mai ieftine şi de calitate comparabilă cu cele occidentale, e normal ca guvernul (dacă ar fi competent şi necorupt) să le promoveze pe cele româneşti. Dar altfel n-are voie să impună “marje de preferinţe interne”, aşa cum ar fi putut s-o facă înainte de 2007. Suntem într-o piaţă comună a Europei şi trebuie să jucăm după regulile ei.
    Să nu ne amăgim gândinu-ne că U.E. vrea să fim o ţară democratică şi că avem dreptul la fonduri de dezvoltare pentru că e umanistă, ci pentru că suntem o piaţă de desfacere importantă şi are nevoie de infrastructură şi de stabilitate pentru a ne păstra capacitatea de absorbţie a produselor fabricate în occident. Dar noi, ca cetăţeni patrioţi, putem să alegem să cumpărăm, pe cât posibil, produse româneşti (putem face măcar micul efort de a nu mai cumpăra fructe şi legume din hipermarcheturi, ci de pe piaţa de cartier, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă, în hipermarcheturi nici nu sunt mai ieftine).
    Altfel, dacă considerăm că ar putea avea efect, putem face presiuni la nivelul factorilor de decizie, pentru scăderea preţurilor produselor româneşti care sunt concurate incorect de importuri, prin acordarea de subvenţii şi facilităţi economice comparabile cu cele din ţările care ne concurează.

  • Robert

    Elinor, noi vorbim despre doua chestii diferite, eu spuneam ca statul poate impune folosirea produselor romanesti in sectoarele pe care le controleaza in calitate de finantator sau actionar, cum sunt scoli,ministere si alte institutii. Asta nu inseamna impunerea sau favorizarea pe piata libera a acelor produce, cestie care ar supara UE. Este exact la fel cum eu in calitate de individ decid sa cumpar doar produse romanesti si favorizez aceste produse in familia sau in casa mea.

  • Elinor

    Degeaba guvernul e “acţionar”. Ce se poate face e ca, în caietele de sarcini ale achiziţiilor publice, să nu fie puse condiţii restrictive pentru firmele româneşti. Deci, corectitudine pe o piaţă comună, la care să aibă acces firmele româneşti. ATÂT!

  • Robert

    Ai dreptate, insa nu ar trebui sa ne gandim aici numai la licitatii si la contracte/proiecte de valori mari.
    Eu vad aceasta sustinere din partea statului sa influenteze in primul rand achizitia, ca sa spun asa, a chestiilor marunte. Sunt de parere ca in primul rand antreprenorii romani mici si foarte mici au nevoie de sustinere, cei mari se descurca mai bine cu atat mai mult cu cat contactele lor in sfera guvernamentala sau a achizitiilor publice este mult mai mare.

Leave a Reply

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes

Cauti ceva anume ?

Cauta in BLOG:

Tot nu reusesti sa gasesti ? Posteaza un comentariu sau contacteaza-ne ca sa rezolvam problema !

Webdir - Link services NoLink - Add your urlDirector Director web