Majoritatea WeBlog

E bine ca nu suntem nemti…

by Robert on Jul.18, 2010, under Cafeaua de dimineata, Politica, Social

Da, este foarte bine ca nu suntem nemti, pentru ca daca am fi, in momentul asta, am fi in pericol de a declansa un razboi sau un conflict international care ar putea degenera.
Intr-o tara al carui presedinte este si parlament si premier si justitie, si mai are si un comportament dictatorial, pericolul este destul de mare insa caracteristica noastra de “mamaliga” ne fereste de astfel de situatii in care au mai fost si altii mai putin “mamaligi” si care au ajuns sa cucereasca Europa, o parte si Africa si erau cat pe ce sa ingenuncheze Rusia iar din cauza unor aliati fanatici au pierdut cam totul.
Ei bine noi nu vom ajunge acolo, nu avem cum din nici un punct de vedere, pentru ca suntem pasivi, indiferenti si in primul rand “smecheri”.
Sunt absolut sigur ca suntem supravegheati de marii “jucatori” europeni ca nu cumva sa alunecam pe aceasta panta a extremismului, dar din pacate ei nu stiu ca noi…nu putem, nu am fi in stare de asa ceva si dovada stau reactiile noastre la taierile de salarii, la cresterea taxelor si chiar la disponibilizarile care “nu vor ocoli pe nimeni”, dupa cum spunea dl. Boc.
Mi-as fi dorit sa fim nemti si putem face mai mult decat ar fi crezut oricare dintre vecinii nostri, dar se pare ca nu suntem facuti din materialul necesar. Incet, incet, ne apropiem de “minoritatea” cea mai importanta devenind “milogi”, sau speculatori si ne multumim cu ceea ce ne ofera ceilalti asa cum spuneam cand eram copii “pe degeaba”.

Lasa un comentariu :, , , Citeste

Basescu avea dreptate

by Robert on Jul.14, 2010, under Cafeaua de dimineata, Economie, Politica, Social

Incep sa il inteleg pe Basescu. Va amintiti explicatia lui in ceea ce priveste scaderea salariilor bugetarilor si cum sta “grasul” in spatele “slabului” care nu prea mai poate sa il duca.
Se pare ca a avut dreptate, daca stam sa ne gandim la primul, sau mai bine zis cel mai mediatizat, caz de santaj din Romania, cel in care implicat este Corneliu Stan, director la Electrica. Conform declaratiilor acestuia, peste 900000 EUR a dat unui oarecare Tonea pentru ca acesta din urma sa nu faca publice filmarile pe care le avea de cand au mers impreuna la prostituate in Madrid.
Nu e nimic extraordinar in asta, nu a fost nici primul si nici ultimul care a apelat sau va apela la astfel de “servicii” insa ceea ce cred ca este extraordinar si explica si afirmatia facuta acum cateva luni de Basescu este faptul ca acest domn director la o societate de stat, deci bugetar, a dispus de 900000 EUR pe care i-a platit celui ce il santaja. Se pare ca, totusi, in sectorul bugetar veniturile sunt foarte mari ceea ce ar putea explica aceasta disponibilitate financiara.
Dar cum se intampla mereu in Romania, DNA, ANI sau alte institutii de lupta impotriva coruptiei nu par sa se fi sesizat cu privire la veniturile acestui domn Stan si asta pentru ca scandalul in sine tine prima pagina fara a mai avea nevoie de ajutor, chestie care convine atat guvernului cat si lui Base.
In orice alt stat democratic, un astfel de “pagubit” s-ar feri, in primul rand, sa declare ca a dat suma respectiva in urma unui santaj deoarece ar veni firesc intrebarea “dar de unde ai avut banii astia?”, intrebare care la noi nu prea a fost pusa de institutiile statului.
Asta nu poate insemna decat un lucru, este firesc si perfect explicabil ca un director al unei institutii bugetare sa dispuna de aproape 1 mil EUR in interval de un an de zile.

7 Comentarii :, , , , , Citeste

Nu suntem inca pregatiti…

by Robert on Jul.12, 2010, under Cafeaua de dimineata, Majoritatea, Politica, Social

Auzim mereu despre LEGE, despre democratie si libertate insa nu prea intelegem ce inseamna aceste cuvinte, ele exista si sunt spuse numai atunci cand servesc un interes sau cand se doreste captarea opiniei publice.
Asa am inceput sa ma gandesc la faptul ca poate democratia nu este pentru noi, romanii, ca probabil inainte de a avea un sistem democratic si un stat de drept ar trebui sa mai evoluam ca civilizatie si ca popor. Se spune ca fiecare sistem sau metoda da randamentul maxim in functie de situatia si locul unde este pus in practica, de unde se naste si ideea ca poate noi nu suntem inca pregatiti pentru democratie.
Astfel pot explica de ce am ajuns in aceasta situatie in care cei din fruntea tarii ne mint in fata, nesocotesc orice lege nu le serveste interesele si dispretuiesc poporul, fara a avea macar cea mai mica remuscare.
Si ca sa argumentez aceasta idee ma gandesc la faptul ca acum cateva luni presedintele Germaniei a demisionat pentru ca a facut o declaratie care era interpretabila, pe cand la noi politicienii spun ca “puteam sa mai mintim vreo 6 luni” sau ca “s-a mintit prin omisiune” fara nici o consecinta in plan politic sau social.
Faptul ca aceste lucruri se intampla in Romania altfel decat in alte tari ma duce cu gandul ca sistemul democratic nu este unul aplicabil aici, atata vreme cat opinia publica nu va sanctiona aceste declaratii sau gesturi ale politicienilor nici nu se va schimba mare lucru.
Asadar, cred ca mai avem putin de asteptat si de “crescut” pana cand democratia va fi un sistem viabil si la noi, pana atunci vom avea, probabil, aceeasi imitatie nereusita de democratie, aceeasi clasa politica pervertita de dorinta de inavutire si acelasi popor oprimat.

1 Comentariu :, , , Citeste

Impozitarea “absoluta”

by Robert on Jul.09, 2010, under Cafeaua de dimineata, Economie, Majoritatea, Politica, Social

Ascultam declaratiile puterii care prin glasurile lui Boc, Basescu sau Vladescu ne tot spun ca toate veniturile din Romania trebuie sa fie impozitate. Nu ne spune nimeni exact de cand vor fi aplicate aceste masuri, probabil ca incearca sa afle daca ar fi constitutionale sau legale aceste masuri.
Dar sa revenim la “masuri” si sa ne gandim unde ar fi cele mai aberante impozite pe care statul ar trebui sa le colecteze si de ce le putem considera aberante:
1 – Ajutorul de somaj (Indemnizatia de somaj este un ajutor pe care statul il da cetatenilor sai pentru ca nu a creat conditiile necesare pentru respectivul cetatean de a munci – Constitutia Romaniei Art.41- Dreptul la munca). Deci statul nu asigura conditiile pentru ca cetateanul sa beneficieze de un drept, dar vrea sa impoziteze practic suma cu care cetateanul este “despagubit”.
2 – Ajutorul de inmormantare (Este un ajutor acordat prin intermediul Casei de Asigurari Sociale pentru decedatii care au fost asigurati in cadrul sistemului de asigurari sociale). Avand in vedere ca acest ajutor se ofera asiguratului, in calitatea lui de asigurat, sunt curios cum vor convinge decedatul sa mearga sa plateasca impozitul.
3 – Ajutorul de crestere a copilului (Pentru ca orice copil, cetatean roman, urmeaza sa devina un platitor de taxe si impozite este in interesul statului ca numarul cetatenilor sa creasca, deci este firesc sa stimuleze aceasta crestere). Insa se pare ca la noi sunt prea multi cetateni din moment ce acest ajutor se doreste a fi impozitat sau poate ca guvernul nu este interesat de acest aspect, efectele lui fiind unele pe termen lung cand ei nu vor mai putea beneficia de ele.
4 – Ajutoarele pentru agricultura (Se ofera producatorilor agricoli deoarece statul nu poate asigura acestora conditiile necesare de sustinere proprie a cheltuielilor prin veniturile obtinute din activitatea agricola, dar nici nu se poate lipsi de aceasta activitate). Din cate vad, majoritatea produselor agricole le importam din U.E. sau alte tari straine asa ca ce nevoie mai avem de agricultura? Si daca cineva se incapataneaza sa mai faca agricultura aici, SA PLATEASCA!

Astea mi se par mie cele mai aberante, insa sunt convins ca mai sunt si altele, oricum cred ca toate se muleaza pe una dintre replicile recente ale presedintelui “nu mai asteptati sa vi se dea pomana de la stat”!

Intrebarea mea este de ce mai platim taxe? Daca statul, din cate vad eu, nu prea ajuta foarte mult, este o taxa de protectie pentru ca ne lasa sa vietuim aici?

1 Comentariu :, , , Citeste

Basescu impotriva tuturor

by Robert on Jul.08, 2010, under Cafeaua de dimineata, Economie, Majoritatea, Politica, Social

Am ascultat ieri interviul lui Base de la postul de radio public si am fost absolut stupefiat. Stupefierea a venit din faptul ca mi-am dat seama ca presedintele ne uraste, ne uraste pe toti.
Pe langa pensionarii care au fost, inca o data, identificati ca “zona cancerigena” a bugetului de stat, au mai fost luati in discutie si desfiintati si bugetarii, dar si Curtea Constitutionala si parlamentul.
Este insa un lucru bun ca in Romania presedintele are o putere limitata in anumite zone de diverse alte institutii deoarece altfel am fi martorii unui genocid.
De ce spun asta? Pai pentru cei care nu au ascultat acest interviu am sa iau in discutie cateva dintre ideile principale ale presedintelui, care probabil ca in minte lui alcatuiesc o strategie anti-criza.
- Basescu spune ca de la 1 Ianuarie ar trebui impozitate toate pensiile, eventual cu o cota unica;
- Sectorul bugetar ar trebui redus;
- Se doreste anularea pensiilor minime garantate (~1.000.000 de oameni afectati);
- Pensionarea celor din categoriile speciale (militari, magistrati etc.) sa se realizeze la aceeasi varsta ca si restul populatiei.

Daca stam sa ne gandim la cele propuse sau sugerate de Basescu putem concluziona ca el uraste poporul pe care il numea “adevarata majoritate”. Nu stiu daca iubeste tara, insa poporul sigur nu.
Exista o vorba care spunea ca “Romania este o tara frumoasa, pacat ca este locuita”, se pare ca si presedintele a ajuns la aceasta concluzie, dar ceea ce este mai trist e si faptul ca vrea sa faca ceva in privinta asta.
Si totusi unde s-a dus discursul populist al presedintelui? Unde sunt baile de multime? Unde este acea apropiere de oameni pe care o afisa fara rezerve in campaniile electorale? E simplu, fiind ultimul mandat, nu mai are nevoie de asa ceva, acum isi poate elibera ura adunata in acesti ani, ceea ce putem vedea ca face.
Asa ca daca stau bine sa ma gandesc, ma intreb de ce nu isi da demisia si apoi sa emigreze daca tot dispretuieste atat de mult acest popor?

2 Comentarii :, , , , , Citeste

Cauti ceva anume ?

Cauta in BLOG:

Tot nu reusesti sa gasesti ? Posteaza un comentariu sau contacteaza-ne ca sa rezolvam problema !

Link-uri interesante.

Cateva din recomandarile noastre.

Webdir - Link services NoLink - Add your urlDirector Director web